Prima Noutăți Raionul Leova la data de 19 aprilie 2017 a găzduit Campania Naționale...

Raionul Leova la data de 19 aprilie 2017 a găzduit Campania Naționale de Informare “Invizibili printre noi”

162
DISTRIBUIȚI

Raionul Leova la data de 19 aprilie 2017 a găzduit Campania Naționale de Informare “Invizibili printre noi”

Secretariatul Permanent al Comitetului Național pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane în parteneriat cu OIM Moldova și Comisia Teritorială pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane, au participat la deschiderea evenimentului în piața Ștefan cel Mare din raionul Leova, scopul campaniei este de a informa societatea cu privire la riscurile și consecințele traficului de ființe umane.

La eveniment au participat și primarii localităților raionului Leova, membrii comisiilor multidisciplinare teritoriale, medicii de familie, asistenții sociali, polițiștii, specialiștii direcției raionale de învățămînt, prestatorii de servicii sociale, locuitorii raionului Leova și mass-media locală.

După deschiderea oficială a fost organizat un atelier de lucru la care auparticipat specialiștii din domeniu, atelierul a avut drept scop punerea în evidență a modalității interacțiunii multidisciplinare în vederea soluționării unor situații mai complicate precum și eficientizarea acțiunilor care urmează a fi întreprinse în domeniul prevenirii traficului de ființe umane prin implicarea fiecărui actor în limita responsabilițăților de serviciu, în acest scop a fost organizat un exercițiu practic cu studii de caz. Atelierul menționat a constituit o platformă de discuții între specialiști din domeniul  în scopul consolidării capacităților în domeniul prevnirii traficului de ființe umane. Reprezentanții instituțiilor publice au îndemnat persoanele prezente să se adreseze organelor competente în domeniu, în vederea accesării consultanței, informației privind asistența, protecția victimelor și potențialelor victime a traficului de ființe umane, s-a pus accent pe faptul că doar în cooperare și parteneriat fenomenul traficului de ființe umane poate fi prevenit și combătut.

Activitatea campaniei este o continuitatea campaniilor realizate în Ucraina și Belorusia în cadrul Programului mpotriva traficului de ființe umane, finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Norvegiei și implimentată de către Misiunea OIM în Moldova.

Evenimente similare se vor organiza și în alte unități administrative Ungheni, Ocnița, Soroca și Șoldănești.