Prima Noutăți Ministerul Muncii și Protecției Sociale împreună cu Organizația Internațională pentru Migrație (OIM)

Ministerul Muncii și Protecției Sociale împreună cu Organizația Internațională pentru Migrație (OIM)

14
DISTRIBUIȚI
🔰 În cadrul recentei vizite oficiale la Centrul de asistență și protecție a victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane din Chișinău, Secretara de Stat Felicia Bechtoldt, împreună cu Directorul Regional Adjunct al OIM pentru Europa și Asia Centrală, Dragan Aleksoski, și Șefa Misiunii OIM Moldova, Ester Ruiz de Azua, au discutat despre provocările și nevoile actuale în combaterea acestui fenomen devastator.
De asemenea, în cadrul discuțiilor s-a pus accent pe sprijinul tehnic și logistic oferit de OIM, Guvernului Republicii Moldova și organizațiilor societății civile cu scopul de a întări capacitatea acestora de a adopta și implementa măsuri eficiente în vederea prevenirii, combaterii și reducerii impactului traficului de ființe umane asupra societății.
✅ Pentru prima dată începând cu ianuarie 2024, în Republica Moldova, la nivel raional și regional a fost instituită funcția de specialist în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie și reabilitării victimelor infracțiunilor. Acest lucru a fost posibil datorită reformei în domeniul asistenței sociale RESTART. Ulterior, acești specialiști au beneficiat de instruiri pe aceste subiecte.
Fiecare persoană care se consideră că a fost traficată sau exploatată se poate adresa atât specialistului de la nivel raional, cât și asistentului social comunitar pentru a fi referit la asistență și protecție, în deplină confidențialitate, dar și pentru a beneficia de suport în reintegrare.
🔴 Victimele sunt încurajate să acceseze serviciile sociale specializate și să cunoască că drepturile lor sunt protejate, indiferent dacă aleg sau nu să declare cauza la poliție.
Pentru mai multe informații și acces la sprijin, contactați echipa Centrului de asistență și protecție și Linia fierbinte pentru migrație sigură și antitrafic 0 800 77777
—————————————————————
MAI INCLUZIVI, MAI ECHITABILI, MAI SOLIDARI
—————————————————————